Societatea Utopică Euxine - despre transdisciplinaritate și interculturalitate
Societatea Utopică Euxine este o organizație non-guvernamentală, fondată în 2021 cu misiunea de a conserva, interpreta, promova și crea o nouă artă inspirată din moștenirea comună a Regiunii Extinse a Mării Negre. Mai multe despre ce proiecte își doresc să dezvolte pe viitor, despre spațiul expozițional din clădirea Pherekyde, dar și despre expoziția Silent Ornaments, ne povestesc mai jos, pe larg, Carmen Casiuc și Cristina Bută, fondatoarele Societății Utopice Euxine.
Foto: Lorena Dumitrașcu Foto: Christian Tudose
Cum s-a născut Societatea Utopică Euxine? Și ce își propune ea? Cine face parte din această societatea și care îi sunt regulile?
Societatea Utopică Euxine s-a născut din dorința de a pune în valoare aspectul pluricultural al societății din care facem parte, unde găsim un patrimoniu cultural divers din punct de vedere etnic și religios. În acest sens, ne-am propus să creăm un context de întâlnire între tineri profesioniști și artiști în jurul patrimoniului comun din Regiunea Extinsă a Mării Negre. Scopul nostru comun este să dezvoltăm practici curatoriale capabile să susțină proiecte colaborative intersectoriale și parteneriate internaționale cu instituții de artă și cultură, în jurul cărora să susținem dezvoltarea resurselor sociale și economice autohtone.
Principiul relațiilor mutual benefice, transdisciplinaritate și interculturalitate sunt cele care ne organizează și orientează activitatea. Sunt reguli care ne ajută să punem în valoare contextul în ansamblul său.
Ce proiecte dezvoltați sau ce tipologie de preocupări vă doriți să abordați?
Proiectele pe care le-am conceput până în prezent au în comun preocuparea pentru recuperarea unei memorii colective cu privire la proximitatea Mării Negre și rolul său de a ne conecta cu alte universuri culturale, și nu doar în calitate de scenografie de loisir, resursă economică și frontieră națională. În acest sens, am pus bazele unui parteneriat cu catedra UNESCO pentru Interculturalitate, Bună Guvernanță și Dezvoltare Sustenabilă, alături de care am inițiat un program pilot cu privire la bunele practici de producție artistică și culturală în relație cu patrimoniul material sau imaterial din Delta Dunării.
Următorul pas semnificativ pentru Societatea Utopică Euxine este definirea unei metode de lucru ce ne va permite să producem conversii din resurse socio-economice în capital cultural și invers, în contextul urban. Așadar, să putem să traducem principiile noastre în servicii curatoriale concepute pentru a funcționa în afara spațiilor și instituțiilor de artă contemporană și cultură.
Ne dorim să continuăm cu un proiect care să pună în valoare dimensiunea culturală și socială a fluviului Dunărea prin reactivarea Fântânii Dunărea de la Universitate. Un alt plan este să putem documenta și digitaliza planurile mai multor imobile Moderniste cu influențe Art Deco de inspirație nautică din București, pentru a avea o imagine de ansamblu a acestor blocuri-vapor și a semnificațiilor simbolice pe care ele le poartă într-un oraș situat în interiorul teritoriului țării. Nu în ultimul rând, vom continua proiecte de mobilitate și schimburi de experiență între tineri, artiști și profesioniști în domeniul culturii din țări riverane la Marea Neagră pe teme legate de diversitate culturală și reprezentarea ei în producția artistică și culturală.
Cum ați găsit spațiul expozițional din clădirea Pherekyde și cum ați dezvoltat proiectul din jurul acestui imobil, respective componentele de expoziție/chestionar/tururi? Știați că vă doriți să dezvoltați un proiect care să abordeze tema imobilelor moderniste sau descoperirea acestui spațiu expozițional a fost factorul motivant pentru a investiga problematica locuirii/ a bunei vecinătăți/a spațiilor curților interioare ?
Așa numitul imobil Pherekyde a intrat în atenția publicului în ultimii doi ani prin succesul comercial de la parter, unde arhitectul Cristian Corvin a pus în valoare elemente originale din structura imobilului pentru gelateria Velocita, cofetăria de tarte și savarine Liberte și Centrale Pizza Bar. Oportunitatea de a avea un spațiu temporar în curtea imobilului a apărut când fostul spațiu Liberte și-a mutat activitatea, din cauza unor serii de nemulțumiri în rândul vecinilor din bloc. I-am propus atunci lui George Pop să facem un test împreună, în ideea de a depăși limitările comerciale din curtea interioară printr-un gest cultural care să pună în valoare locul în ansamblul său.
Punctul de plecare pentru proiectul ”Curtea lui Pherekyde” a fost nevoia de a stabili regulile de bună vecinătate în raport cu spațiul comun al imobilului de pe Calea Victoriei 122, unde Euxine a primit acordul de a folosi temporar fostul spațiu Liberte ca spațiu de întâlnire pentru asociație. Prezența într-un spațiu marcat de ornamente arhitecturale de inspirație navală a fost un motiv în plus de a pune în valoare valoarea estetică a arhitecturii, însă am dorit ca vecinii din bloc, proprietarii și chiriașii, să fie co-interesați de ce se întâmplă în curtea noastră.
Am lucrat interdisciplinar, alături de arhitecta și cercetătoarea Ilinca Pop și arhitecta Andreea Boldojar, și am răspuns fiecare, din perspectiva unei alte discipline, ce înseamnă o curte interioară și am dezvoltat instrumente care să valorizeze punctele de intersecție între discipline. O expoziție, o serie de tururi ghidate prin curțile interioare de pe Calea Victoriei, un panou cu istoria lotului care să prezinte locatarilor și trecătorilor transformările prin care a trecut acest spațiu până s-a ajuns la soluția arhitecturală din prezent, împreună cu o serie de grafice care reflectă asupra potențialului pe care îl are o clădire istorică în cadrul unei comunități de locatari dintr-un cartier istoric, sondajele de opinie adresate comunității blocului, zonei și în final orașului.
Foto: Oksana Tankopiy Foto: Oksana Tankopiy
Cum ați dezvoltat chestionarul și care au fost principale sale descoperiri? (Am văzut că există și niște desene arhitecturale realizate de Ilinca Pop)
Chestionarele au plecat de la dorința de a extrage câteva aspecte general valabile în privința bunei vecinătăți în contextul cartierelor istorice, unde regulile de conviețuire armonioasă contribuie atât la bunăstarea individuală, cât și la protejarea valorii clădirilor istorice. Majoritatea absolută, însă, formată din locatari și entități private, nu este conștientă de valoarea intangibilă a unui imobil ”de autor”, în care regăsim arhitectura originală bine prezervată și în care s-au păstrat funcțiunile originale ale spațiilor sale. În cazuri particulare, cum este la imobilul Pherekyde, accesul public în curtea din interior este percepută ca o eroare în intenția originală a arhitectului Tiberiu Niga, ce cauzează disconfort fonic și unele provocări de salubrizare a spațiului. Dar când am corelat această perspectivă cu poziția negativă sau nehotărâtă a vecinilor din zona urbană Piața Amzei (într-un procent considerabil de 35,6%) față de pietonizarea și dezvoltarea economică din ultimii ani, am ajuns la concluzia că tensiunile apar în lipsa unui dialog între autorități, agenți economici și locuitori permanenți. Există o nevoie certă de a consulta rezidenții în transformarea urbană, în special în ceea ce privește exploatarea economică a spațiilor din clădirile în care aceștia locuiesc și a amenajărilor din spațiile comune de către autorități. Ori, unele dintre complexele rezidențiale nici nu au o Asociație a Proprietarilor și chiar când există, se ajunge foarte greu la o variantă de compromis între părți, fie că vorbim de comercianți sau autorități publice.
Sunt, însă, și descoperiri încurajatoare în tot acest demers al ”Curții lui Pherekyde”. Întâi, sondajul 2 arată că identitatea difuză a Pieței Amzei are o conotație pozitivă în percepția publică. Întrebați de reperele care conferă zonei un caracter deosebit, cele mai relevante referințe urbane în percepția locuitorilor sunt legate de diversitatea etnică și culturală, exprimată prin prezența lăcașurilor de cult și a multitudinii de stiluri arhitecturale. Această deschidere a locuitorilor către aspectul pluricultural al centrului orașului este dublată și de un apetit față de a consuma produse culturale care să îmbunătățească calitatea vieții de familie și dezvoltarea unei mase critice colective, precum existența unor spații de evenimente comunitare, parcuri de joacă mai verzi și mai ingenios amenajate, precum și evenimente de valorificare a patrimoniului tangibil și intangibil din perimetru.
Nu în ultimul rând, demersul nostru ne-a permis să punem la lucru toate aceste teorii și rezultatele sunt nesperat de bune. Parteneriatul cu Asociația Proprietarilor din blocul Pherekyde ne-a permis să facem o descoperire – minoră, dar cu impact major în felul în care înțelegem țesutul urban al Bucureștiului –, întrucât ceea ce nu s-a construit ne indică mai multe despre cum să citim corect spațiul comun. Având suportul legal al proprietarilor din imobil, alături de arhitectele Ilinca Pop și Andreea Boldojar am descoperit contextul social și cultural care a permis apariția acestei curți interioare cu un caracter deosebit.
Panoul informativ pe care îl regăsim în prezent în spațiu arată cele două iterații arhitecturale anterior propuse lotului de pe colț, situat la intersecția dintre Calea Victoriei (vechiul Pod al Mogoșoaiei) și strada Piața Amzei, unde curtea interioară este abordată în moduri diferite. Întâi, de Constantin Iotzu, unde curtea este concepută ca un coridor de acces pentru locuitori și spații tehnice, apoi Corneliu Pomponiu propune un pasaj public, cu numele comanditarului C. Simionescu. În mod excepțional, C. Simionescu alege, în final, cea mai progresistă soluție, propusă în 1936 de Tiberiu Niga, unde spațiul comun este conceput ca un loc semi-privat, ce acomodează activitățile comerciale de la parter și nevoile proprietarilor de la etaj sub logica unei administrări comune a acestuia. În concluzie, tipologia acestei curți moderniste reflectă o foarte mare încredere în capacitatea celor care ocupă imobilul Pherekyde de auto-organizare, și, deci, de a-și face singuri regulile de bună-vecinătate. Rămâne de văzut în ce măsură vor reuși să valorifice contextul dat de existența acestui spațiu pe viitor.
Și pentru că discutăm despre Cartierul Creativ, un proiect care pleacă de la premisa de ecosistem creativ/proximitate/vecinătate, v-aș întreba ce credeți că înseamnă astăzi o bună vecinătate, fie că ne raportăm la tema locuirii/la zona rezidențială, fie că ne gândim la o vecinătate a organizațiilor sau operatorilor culturali/comerciali, vecinătate fizică (generează ea cross-contaminare?) sau poate chiar și vecinătate simbolică?
O bună vecinătate, astăzi, acomodează diferențele semnificative între diferiții actori, și chiar încurajează apariția unor voci distincte. În măsura în care reușim să avem areale urbane formate din comunități eterogene, avem și și cetățeni educați cu privire la culturi și comunități diferite, avem ecosisteme sănătoase dezvoltate de competiții echitabile și soluții creative. Asta presupune o vecinătate simbolică, în sensul de a subscrie, în mod colectiv, la niște principii comune sănătoase.
Ce relație aveți voi cu vecinii de bloc/stradă/cartier *creativ?
Întâi, acordul antreprenorului George Pop de a folosi spațiul în care a funcționat pentru o scurtă vreme cofetăria Liberte a pus bazele unei relații de încredere reciprocă, mai ales că decizia a venit într-un context în care el era direct vizat de schimbarea de atitudine din partea vecinilor cu privire la felul în care valorifică, din punct de vedere comercial, potențialul locului. De aici mai departe, am dezvoltat mai multe relații de colaborare cu locatarii din zonă care și-au dorit să ne ofere suportul. Este vorba de alți arhitecți care locuiesc în vecinătate, care ne-au oferit mai multe informații despre istoricul blocurilor din cartier și despre personalități care au făcut parte din viața comunităților, de angajați ai spațiilor comerciale din zonă, care au participat la întâlnirile organizate de noi în cadrul proiectului ”Curtea lui Pherekyde” și ne-au acordat timp să răspundă la chestionare, la vecinii care ne-au acceptat evenimentele cu orar prelungit și cei care ne-au susținut în realizarea tururilor ghidate al curților interioare de pe Calea Victoriei. Am căutat să stabilim, în toate cazurile, relații mutual benefice și credem că am reușit să creăm un antecedent cu privire la modul în care arta și cultura pot să însemne ceva mai mult decât divertisment.
Expoziția Silent Ornaments este un dialog cu ornamentele clădirii și o trimitere la valorile modernismului. Ce ați păstra din aceste valori? Cum le vedeți efectele sau limitările, traduse în societatea contemporană?
Expoziția Silent Ornaments pe care am curatoriat-o alături de Ștefan Cosma, galeristul din spatele studioului de design de colecție Eclectico, a fost un pretext de a reflecta, prin prisma ornamentului arhitectural, asupra conceptelor de practic și pragmatic în artele vizuale, design și arhitectură. Selecția de lucrări semnate de Alexandra Mocanu și Arantxa Etcheverria, împreună cu o selecție de obiecte de mobilier realizate de arhitecți precum Ettore Sottsass, Bořek Šípek, Frank Lloyd Wright, Paolo Pallucco și Philippe Starck au adus în prim plan diferite soluții și atitudini cu privire la experiența estetică pe care o permite o soluție pragmatică pentru satisfacerea unei funcțiuni.
Contextul spațial – al imobilului Pherekyde – era ocazia ideală pentru a pune în valoare rolul funcțional al elementelor estetice într-un complex modernist. Tiberiu Niga găsește, în acest sens, o soluție aproape artistică, în care elemente precum ferestrele hublou, casa liftului în formă de turn de vapor, transparența parterului comercial și marmura verde care îl îmbracă sunt dublate de o dimensiune ideatică. Astăzi este nevoie de un efort de imaginație să ”citești” toate aceste însemne care compun o imagine iconică pentru Bucureștiul modern – un bloc vapor care avea să poarte societatea către emancipare socială, economică și culturală.
Mai ales prin prisma contextului interbelic, în care regăsim primele expresii Moderniste în arhitectura românească, găsesc exprimate valori culturale și morale precum libertate de conștiință, dragostea pentru pace între oameni și onestitatea. Nu știu în ce măsură mai pot fi ele bazele pe care dezvoltăm societatea contemporană, dominată de simț practic și un blazare în fața lipsei de sens a existenței umane.
Cum credeți că negociem astăzi în estul Europei între discursul locuirii colective propus de modernism și colectivismul specific socialismului? Și cum se reflectă această negociere într-un narativ al locuirii/arhitecturii sau designului contemporan, din punctul vostru de vedere?
Carmen: În memoria culturală din Europa de Est, această colectivitate cred că a rămas puternic legată de trauma desproprierilor și a deportărilor în masă operate de regimurile autoritare, iar mai apoi, de migrația individuală către centre comerciale mai puternice și înstrăinarea de mediile sociale dezvoltate organic. Mai mult, discursul în artă și cultură despre comunitate este adesea înțeles în termeni de grup de oameni care gândesc și simt la fel, ceea ce cred că este periculos. Ori, a da formă identitară și politică unor tragedii umane cred că nu conduce decât la segregare și diviziune socială în mediul urban. Cred, în schimb, că practicile curatoriale împreună cu managementul cultural ne pot ajuta să dezvoltăm instrumente prin care societatea civilă să poată participa în discuțiile cu privire la politicile de dezvoltare urbană și regională.
Cristina: Atât modernismul cât și socialismul au lăsat în urmă experimente ale locuirii colective eșuate, în moduri diferite. Cred că ceea ce este important astăzi sunt modelele de lucru cu comunitățile particulare și înțelegerea nevoilor specifice fiecăruia, pentru care un dialog între cetățeni, autoritățile publice și alte organizații este un element necesar. Totodată, ambele discursuri s-au concretizat într-o diversitate a patrimoniului arhitectural în România și cred că această alăturare unică reprezintă o resursă inestimabilă pe care ar trebui să o îngrijim și să o punem în valoare mai mult – prin proiecte culturale, prin reconversii, activări de spații, printr-un dialog continuu orientat spre cunoaștere și colaborare.
Este Bucureștiul un oraș oportunist? Este asta cea mai mare calitate/limitare a sa? Cum ați defini Bucureștiul sau ce atribute i-ați asocia?
Pentru noi, orașul București are un mister care se naște din diversitatea viziunilor care au modelat peisajul său și care au coexistat, chiar dacă ele se bat cap în cap. Este Micul Paris, Poarta dintre Orient și Occident, Centrul ”obsedantului deceniu” și Capitala Tuturor Posibilităților. Are o capacitate infinită de a se sustrage unei clasificări definitive și asta îi oferă o dimensiune imprevizibilă, ceea ce vine și cu o anumită instabilitate. Din punctul de vedere al proximității regiunii targetate de noi, și al diversității culturale, București este un loc ofertant pentru a ne desfășura proiectele și îi conferă calitatea de a rămâne baza noastră de lucru chiar dacă în viitor, Euxine va începe să dezvolte și proiecte în alte orașe internaționale, în special în țările vecine Mării Negre.
Mai multe detalii despre proiectele Societății Utopice Euxine puteți afla de pe site, Facebook și Instagram.