„Emerging YOUNG ART”- EXPOZIȚIE DE PROMOVARE A TINERILOR DIN SECTORUL 1
„Emerging young ART – Expoziție de promovare a tinerilor din Sectorul 1” este un eveniment de artă contemporană care aduce pe simeze cea mai vie și mai actuală formă de manifestare- arta tânără. Primăria Sectorului 1 organizează împreună cu Uniunea Artiștilor Plastici din România expoziția de artă vizuală „Emerging young ART- Expoziție de promovare a tinerilor din Sectorul” în perioada 29 noiembrie- 27 decembrie 2023 în Piața Amzei.
Proiectul propus urmărește să contribuie la dezvoltarea și susținerea artistică a tinerilor aflați la început de drum, studenți la master sau absolvenți ai Universității Naționale de Arte, prin participarea acestora în cadrul unui demers curatorial inovator, care dezvoltă un dialog între forme de expresie diverse, de la cele tradiționale, pictură, sculptură, arte decorative sau grafică până la noile media, arta digitală sau foto – video.
Peste 30 de proiecte de artă vizuală vor fi expuse în două spații neconvenționale din Piața Amzei, loc devenit un punct important pe harta culturală a capitalei datorită manifestărilor artistice din ultimii ani.
În fața vizitatorilor vor fi aduse lucrările celor mai tineri artiști, o celebrare a creativității și a performanței artei contemporane, construim un dialog cu publicul larg, oferim accesul liber la artă si lansăm pentru perioada sărbătorilor un punct de atracție pentru scena artistică a Sectorului 1 și a Capitalei.
Expoziția va fi deschisă în perioada 29 noiembrie- 27 decembrie 2023, între orele 10:00-16, accesul vizitatorilor este gratuit.
Vernisajul va avea loc pe data de 29 noiembrie 2023, ora 18.00.
Spațiul de desfășurare – Piața Amzei.
Echipa de proiect
Anca Boeriu- curator general
Reka Csapo Dup – curator
Dorina Horătău – curator
Andrei Tudoran – curator
Alexandru Patatics- curator
***
Parteneri: The Institute, Cartierul Creativ, Universitatea Națională de Arte din București
Parteneri media : TVR Cultural, Radio România Cultural, Modernism.ro, Revista Arta, PropagArta, Agerpres, Piața de Artă