București, cu puțină eleganță @Galeria Galateca

Galeria Galateca propune publicului începând de marți, 17 octombrie, ora 19.00, o importantă expoziție documentară multimedia, o multiperspectivă asupra orașului București, un dialog vizual inedit între Andrei Pandele și Dan Perjovschi. Expoziţia București, cu puțină eleganță are ca punct central o serie de peste 40 de imagini fotografice din Bucureştiul ultimelor decade comuniste, anii 70’ şi 80’ surprinse de Andrei Pandele, a căror mărturie istorică este punctată de inserţia lui Dan Perjovschi, dialogul fiind completat de un film scurt realizat de Cornel Brad.

Demersul curatorial are o dublă direcție, pe de o parte de a documenta și arhiva într-o cheie contemporană decade importante din istoria recentă a capitalei într-o multiperspectivă culturală, istorică, socială, politică, un dialog între cei doi protagoniști, în paralel cu dialogul multicultural al celor două curatoare, și pe de altă parte, a apropia publicul tânăr de oraș, de a îi oferi instrumente de decriptare a realității contemporane.

« Pornind de la un citat al lui Andrei Pandele pe care îl redau aproximativ : oamenii nu știu ce au pierdut, bunicii noștri iubeau orașul mai mult decât nepoții noștri, pentru că ei nu îl înțeleg, am încercat împreună cu Uschi să oferim tinerei generații în cadrul acestei expoziții un set de informații de bază, esențiale, livrate într-un mod pe care să îl perceapă accesibil.», Andreea Sandu.

Deși expoziția se concentrează pe fotografiile puternice ale lui Pandele din Bucureștiul anilor 1970 și 1980, această expoziție multimedia ia forma unui „dialog” pentru a include imagini în diferite contexte. Unele fotografii de-ale lui Pandele au fost realizate în secret în perioada comunistă și pun o anumită lumină asupra vieții cotidiene din București în ultimele două decenii ale regimului Ceaușescu. Multe dintre aceste imagini înfățișează locuri și clădiri din București care nu mai există. Cu toate acestea, demolarea lor a deschis, de asemenea, calea pentru remodelarea și transformarea orașului așa cum îl cunoaștem astăzi. Ca răspuns la fotografiile lui Pandele este inserția lui Dan Perjovschi, ale cărui lucrări creează un comentariu critic în dialog cu fotografiile lui Pandele.

« Imaginile sunt artefacte culturale care necesită cunoștințe culturale pentru a înțelege ce rol pot avea în lume, atât în trecut, cât și în prezent. O lectură atentă ajută la dezvăluirea modului în care imaginea participă la o cultură mai largă, fără a fi neapărat rezultatul unui set coerent de intenții. Explorarea semnificației imaginilor înseamnă să recunoaștem că acestea sunt create în cadrul unor dinamici, puteri și ideologii diferite », Uschi Klein.

Un alt element al expoziției este un film creat de Cornel Brad, care îi reunește pe artiștii Pandele și Perjovschi relevând momente și viziuni comune sau complementare.

Expoziția este curatoriată în colaborare de Andreea Sandu (Galeria Galateca) și Uschi Klein (Universitatea din Brighton, Marea Britanie).

***

Galateca este una dintre cele mai cunoscute galerii multidisciplinare de artă și design din România, spațiu de referință, o platformă de promovare a proiectelor multimedia. De-a lungul timpului, galeria a organizat sau găzduit numeroase expoziții de artă contemporană, dar și interdisciplinare ale artiștilor contemporani locali și internaționali. În egală măsură, galeria și-a asumat programe de promovare a tinerilor artiști, programe de artă și știință, sustenabilitate și colaborative și încurajarea producției de artă contemporană prin dezvoltarea de proiecte culturale în spațiile proprii și care exced granițele sale.

Alte noutati