All for unity. Expoziție caritabilă dedicată Zilei Brâncuși
În perioada 4-20 februarie 2022, 100 de țări unite prin artă de sculptorul Daniel Rădulescu, în beneficiul educației devin coautoare ale expoziției dedicate lui Constantin Brâncuși de la galeria Galateca. De la Expoziția Mondială din Dubai, Expo 2020, într-o expoziție-eveniment, peste 200 de lucrări create de reprezentanții națiilor participante fac parte dintr-un altfel de omagiu adus lui Brâncuși, în beneficiul programelor educative pentru copiii din zonele defavorizate, sprijinite de Teach for Romania.
Sâmbătă, 19 februarie, celebrăm Ziua Constantin Brâncuși, printr-un eveniment dedicat, între orele 17:00 și 20:00.
200 de desene selectate din peste 1000 de lucrări realizate la Expo 2020 din Dubai
Într-o arhitectură de expoziție inedită, All for unity reunește desene selecționate din peste 1000 de lucrări create de artiști, oficialități și vizitatori în cadrul workshopului internațional creat de Daniel Rădulescu la Expo 2020, în Pavilionul României. Timp de o lună pavilionul devenit o destinație în sine care a atras mii de vizitatori, artistul român fiind premiat cu o medalie pentru această inițiativă de Ministrul Emiratelor Arabe, Reem al Hashimi.
Astfel, arta devine din nou un un limbaj universal, ce ne apropie, fiecare desen are o poveste ce merită descoperită. Cel mai tânăr participant la workshop, a fost o fetiță de 2 ani din India pe nume Nivrithi, iar cea mai talentată mamă din lume, după spusele ei fiicei sale, a fost o tânără din Sri Lanka, a cărei fiică o convinge să deseneze sub privirea sa extrem de mândră.
” Mi-am propus să organizez cel mai mare workshop dedicat lui Constantin Brâncuşi și până la final am și reușit. Am petrecut 288 ore în pavilionul României, am interacționat cu aproape 15.000 oameni iar de la workshop am selectat din mii de desene doar 500 pe care le-am și adus în România . Expoziția All for Unity, continuă povestea artei dedicate lui Constantin Brâncuși cu un nou capitol în beneficiul educației.” spune Daniel Rădulescu.
Expoziția caritabilă este organizată în parteneriat cu Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, care susține atât inițiative artistice, cât şi de educație. Tocmai de aceea, scopul expoziției este de a sprijini activitatea activitatea organizației non-guvernamentale Teach for Romania, care se ocupă de educația copiilor din medii defavorizate.
Cum să faci parte din cea mai amplă inițiativă dedicată lui Brâncuși în care arta susține educația
Cei care vor să facă parte din acest proiect unic în România trebuie să facă o donație de cel puțin 50 de euro în contul partenerilor noștri, organizația non-profit Teach for Romania și va primi simbolic una dintre cele peste 200 de lucrări expuse, aleasă aleatoriu prin tragere la sorți.
Pentru a intra în posesia desenului ales aleatoriu trebuie să trimiți un e-mail pe adresele galerie@galateca.ro, cu dovada plății și detaliile pentru a fi contactat. Campania este valabilă în perioada 4-20 februarie.
Expoziția rămâne deschisă în perioada 4-20 februarie, de marți până vineri de la 12:00 la 20:00, iar sâmbăta de la 11:00 la 19:00. Accesul se face doar pe bază de invitație la evenimentul din 19 februarie.
Mai multe detalii pot fi găsite aici.