Comunitățile creative în dialog: dorințe și idei

În contextul Zilei Culturii Naționale, am dezvoltat o serie de materiale video și audio, care sărbătoresc comunitățile creative bucureștene și care prezintă o parte din organizațiile și proiectele care au contribuit în ultimii 20 de ani la dezvoltarea lor, din convingerea că este mai important ca oricând ca acestea să se coaguleze în jurul unor misiuni și a unor obiective comune, pentru a contribui la creșterea calității vieții la nivelul orașului. Una dintre aceste misiuni este și transformarea complexului Berzei 21 într-un spațiu cu funcțiuni creativ culturale și strategice mixte: de producție culturală, spațiu de dialog, spații de lucru, spații de întâlniri, expoziții, evenimente, spații destinate artelor spectacolului, de ospitalitate, spații exterioare de utilitate publică, precum și spații destinate educației permanente, cu focus pe dezvoltare urbană și viitorul orașului, pentru a asigura un dialog esențial între administrația publică locală, mediul privat, mediul academic și sectorul asociativ.

Organizațiile prezentate în cadrul materialelor audio și video au contribuit și contribuie la deschiderea orașului, fiind inițiatorii unor ample proiecte de regenerare urbană, de reconversie a unor spații industriale, dar și ai unor ecosisteme creative, precum și ai celui mai amplu makerspace din București. Au contribuit de asemenea la nașterea și dezvoltarea unor grupuri de inițiativă civică sau a unor mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș.

„Îmi doresc să văd în București cât mai multe proiecte născute din colaborare și gândite pentru cât mai mulți dintre noi”, Andrei Borțun, CEO The Institute, fondator combinat.ro și Cartierul Creativ.

„Mi-aș dori un București unde autoritățile să fie mai atente la proiectele de stradă, la proiectele de spațiu comun.” „Mi-aș dori un București în care spațiul public să fie realmente public, să fie incluziv și democratic.” „Mi-aș dori un București în care autoritățile să fie mai atente la nevoile celor mici și în care orașul să fie măcar un pic mai prietenos cu copii.” – Irina Belenyi, Maria Duda și Alexandru Belenyi, fondatori BAZA.Deschidem Orașul.

„Pentru București, eu îmi doresc mai multă colaborare cu administrația.” – Tamina Lolev, co-founder NOD makerspace
„Pentru București, eu îmi doresc ca oamenii să fie mai buni unii cu alții.” – Florin Cobuz, co-founder NOD makerspace

„Îmi doresc un București care să fie mai aproape de potențialul lui de dezvoltare și un București care să fie mai prietenos cu locuitorii lui.” – Alina Kasprovschi, fondator Fundația Comunitară București. Interviul complet aici:

Alte noutati