Ohlala, patiserie cu accent franțuzesc

Ohlala este o cofetărie/patiserie cu ferestre largi către Piața Amzei, cu accent franțuzesc, un loc unde poți descoperi prăjituri speciale, alături de obiecte ceramice delicate, dar și produse de panificație franțuzești, toate într-un cadru relaxant, aproape minimalist, dominat de culori pastelate, care contrastează cu spectacolul vizual pe care îl oferă produsele în sine.


Am dorit să aflăm povestea acestui colț parizian din centrul Bucureștiului și am descoperit o istorie personală interesantă, care se reflectă fidel în atmosfera de aici.


Alina Petrea, cea care a pornit universul Ohlala s-a născut în România, unde a copilărit până la vârsta de 7 ani, iar ulterior s-a mutat, alături de părinți, în Franța, unde a locuit timp de 30 ani. Asta până când s-a hotărât să se reîntoarcă în București și să aducă cu ea un colț din Paris, colțul cu prăjituri delicioase și momente de răsfăț. Am stat de vorbă cu ea pentru și am aflat mai multe despre rețeta și rețelele Ohlala, despre decizii și despre schimbări și despre cum istoriile personale se intersectează cu cele ale orașelor în care locuim.


Cum de te-ai hotărât să te întorci? Să te muți din nou în București?


De mai mulți ani visam să lansez un mic business cu mâncare, un loc special și primitor, în care să îți facă plăcere să vii să te relaxezi și întotdeauna am lăsat asta la stadiul de vis, căci lucram ca jurnalist în cadrul unei televiziuni, ceea ce era foarte solicitant atât ca efort, cât și ca timp. Cred că odată cu pandemia am revizitat cu toții multe decizii și ne-am adus aminte de vise puse cumva la sertar. Pentru mine a fost ca o ultimă picătură așa, era cumva pretextul perfect să ai curaj și să schimbi ceva. În plus, îmi era și dor de România.


Care e istoria ta personală cu Bucureștiul?


Cumva după ce am plecat din București, la numai 7 ani, am revenit destul de rar și întotdeauna pentru familie cumva, nu eram neapărat conectată la oraș altfel, însă cumva am păstrat întotdeauna un soi de dor pentru orașul acesta. Așadar, decizia  de mă reîntoarce s-a bazat mult pe acest sentiment. Mai mult, pentru mine a fost și o provocare identitară cumva. Mă cheamă Alina, un nume foarte românesc, însă aici am un pronunțat accent franțuzesc, așadar mă simt cumva conectată de ambele lumi.


Spuneai că știai că dorești să dezvolți ceva în jurul mâncării. Cum ai ajuns la prăjituri?


Cred că de 7-8 ani “coceam” acest gând dar, totodată știam că nu doresc să dezvolt asta în Paris, unde există cumva aproape o saturație de locuri tip cofetărie-patiserie. Aici însă lipsea aproape complet tipul ăsta de ofertă de produse de cofetărie artizanală dacă vrei, adică cu ingrediente naturale și de mare calitate, dar rețete clasice cumva.

Eu nu am dorit deloc un loc pretențios în sine, ci doar un spațiu cozy și niște produse franțuzești super- calitative, care să reflecte cumva și identitatea mea, dar și pasiunea mea pentru cofetărie și patiserie. Pasiune pe care mi-am dezvoltat-o și rafinat-o pe parcurs și în mod informal, dar și formal, prin cursuri speciale pe care le-am făcut la Paris.


Cât de greu a fost să găsești sau mai degrabă să inventezi rețeta Ohlala? 


A fost complicat în  primul rând pentru că am demarat în pandemie acest business, ceea ce ne-a întârziat cu aproape un an lansarea în sine. Noi făcuserăm deja un studiu de piață amănunțit, știam și înțelegeam deja oferta locală existentă și știam că avem loc și noi pe această piață, pe acest segment, încă în dezvoltare în România. S-a dovedit destul de rapid că am intuit corect, întrucât am avut rapid clienți care înțelegeau produsele. Clienții noștri sunt de regulă oameni care călătoresc mult și înțeleg cât de importantă este calitatea ingredientelor în cofetărie, dar avem și oameni care preferă să mănânce ceva foarte rar, dar foarte bun. Adevărul este că aproape că ne-a luat prin surprindere cât de bine și cât de rapid au fost primite produsele noastre.


Cum sunt clienții voștri, dincolo de faptul că au în comun faptul că apreciază produse de calitate?


Avem, cred, mai degrabă clienți fideli, clienți care se întorc constant dacă vrei, nu des, dar constant. Sunt foarte diferiți între ei altfel.


Iar spațiul? Cum l-ați găsit? Știai că vrei zona asta?


Inițial am căutat în Dorobanți, însă ulterior am văzut acest spațiu și potențialul zonei Amzei în general și mi s-a părut o potrivire perfectă din prima. Ne doream ceva basic, un spațiu foarte simplu, aproape banal, iar zona mi-a plăcut din prima din foarte multe motive.


Dar cât de familiarizată erai cu zona deja? Și cât de conectată te simți acum la ea sau la scena asta creativ-culturală locală?


Sinceră să fiu cred că ne-am focusat foarte mult pe businessul nostru. Asta și pentru că a trebuit, căci suntem doar două persoane care facem tot. Abia acum, după un an, ni s-a alăturat și un brutar din Franța. Așadar, nu sunt neapărat foarte conectată la scena creativă locală, însă aflu multe lucruri de la clienții noștri despre ce se întâmplă în oraș, precum și de la alte entități din zonă. Îmi place să descoperim și universurile și produsele vecinilor de aici din Amzei.


Înțeleg că voi vă ocupați și efectiv de producție?


Da. Și de producție și de rețete în sine. Eu am învățat singură cofetărie cumva. Am făcut ulterior o școală la Paris dedicată și foarte exigentă, iar ulterior și alte cursuri mai nișate, care să mă ajute să înțeleg mai specific niște abordări legate de anumite produse sau rețete. Am făcut și un curs la Ritz, care mi-a dat curajul cumva să merg mai departe și să propun propriile produse. Și asta cred că m-a făcut să îmi schimb complet perspectiva și relația cu deserturile, întrucât am înțeles cât de esențial este să mănânci mai degrabă puțin și de calitate. Am dorit să învăț toate etapele, să le controlez cumva, pas cu pas. Nu sunt niciodată perfect mulțumită de ce știu sau fac, așadar am tendința să mă specializez în permanență, cred că tot timpul mai ai de învățat

Cât de diversă e oferta voastră?


Avem momentan aproximativ 10 prăjituri, iar pe partea de patiserie cam 12 produse, dintre care 5 permanent, iar mai nou, așa cum îți spuneam, avem și pâine.


Știați că vă doriți un brutar din Franța?


Nu, a fost o întâmplare, el se mutase deja în București și aici ne-am cunoscut. Noi știam deja că dorim să diversificăm oferta și cu produse de panificație și ne-am înțeles din prima.


Ai fost și dezamăgită de București? Sau ce simți că lipsește aici?


Nu îmi place să mă focusez pe lipsuri în general, iar în primul an nu cred că m-a deranjat mai nimic, dar acum am început să mai văd și neajunsuri, adică îmi doresc să fie puțin mai curat, mai puțină gălăgie și să fie mai puține mașini parcate. Am impresia că pietonii bucureșteni sunt puțin abuzați, mașina pare că are tot timpul prioritate, cumva s-a normalizat parcatul pe trotuar și există o lipsă completă de considerație față de pietoni.


Aici, în Amzei, de exemplu, ar ajuta enorm să nu mai fie mașini parcate pe laturile aceste din jurul pieței, mai ales că de cele mai multe ori se parchează și ilegal, pe spații care nu sunt dedicate. Pentru noi, ca business, clar ne-ar ajuta mult să fie puțin eliberat spațiul pietonal public, acum cred că este un contrast foarte mare între spațiul interior, pe care încercăm să îl ținem cât mai aerisit și spațiul exterior care încă agresează. De asemenea, mi-ar plăcea să văd copii care se joacă aici pe platoul Amzei, pe stradă.

Crezi că ar ajuta să existe și mai multă coeziune între antreprenorii locali cu privire la temele astea, dacă ne referim la zona Amzei, de exemplu?


Poate, da, cred că momentan suntem încă fiecare focusați pe propriul colț și nu interpretăm neapărat spațiul public ca fiind un bun comun. Pe de altă parte, noi avem colaborări foarte bune, iar un exemplu este colaborarea cu cafeneaua Boteca13, care iau produse de la noi și cu care ne-am înțeles de la început. Am deschis cumva în același timp și cred că împărtășim aceeași viziune. Sperăm ca pe viitor să avem și alte spații cu care să colaborăm la fel. Și da, cred că este important și să împărtășim experiențe, dar și să ne mobilizăm cumva în jurul unor cauze comune.


Care este povestea obiectelor ceramice pe care le aveți în spațiu? Vă propuneți să vă duceți și în direcția aceasta de shop?


Nu, nu mi-am propus să vindem sau să expunem produse de design, nu a fost neapărat un concept, însă ele mi se pare că se completează foarte coerent cu produsele noastre, iar acest brand- Gitana este unul pe care eu îl apreciez foarte mult. Cumva și toți clienții noștri. Ceștile astea par magice și toată lumea pare să le remarce și să le aprecieze.


De ce ti-e dor de la Paris și nu ai aici deloc?


Îmi place foarte mult Bucureștiul și aerul de acesta de capitală, în care există multe lucruri și pozitive și negative și în care nimic nu este perfect, ceea ce îi dă și un farmec cumva. Nu cred că mi-ar plăcea (încă!) să trăiesc într-un oraș cu o organizare impecabilă.


Cât despre ce lipsește, lipsește previzibilitatea din Paris și încrederea cumva. Dar asta cred că o resimt mai ales din rolul acesta de antreprenor. Adică aici nu mă simt deloc protejată de autorități sau de stat cumva, aproape singură. Franța are și o cultură extrem de protectivă. Apreciez foarte mult cum reușesc oamenii să se descurce aici, să se adapteze în permanență la imprevizibil. Și reușesc asta pentru că pare că întotdeauna au trebuit să se adapteze, s-a dezvoltat o tipologie de inteligență. Dar cumva eu simt că uneori lipsește consecvența, ca să nu zic seriozitatea, de la furnizori, la potențiali angajați și mai ales la relația cu administrația publică.


Este interesant ce spui. Pentru că noi vorbim foarte mult despre dialog și despre importanța colaborărilor. Însă acestea se bazează întotdeauna pe încredere, iar încrederea este greu să existe acolo unde nu te simți deloc protejat.


Exact. Altfel, dacă vrei, mai pragmatic, aici există și o lipsă de ofertă de ingrediente, adică pare că trebuie să te agiți foarte mult să capeți această previzibilitate a livrărilor și a calității totodată. Simt că operez cu prea multe excepții aici, iar pentru ca un produs să fie constant este important să ai această încredere și previzibilitate, cu spațiul, cu clienții, cu angajații sau furnizorii.


Într-o notă mai relaxată, care ar fi prăjitura ta preferată? Mai ai una
Există o prăjitură vedetă pe care o aveți?


Adevărul este că succesul depinde de sezon cumva. De aceea și noi încercăm “să rotim” oferta în funcție de sezon. Pentru lunile de iarnă întotdeauna are mai mult succes ciocolata, iar vara recuperează fructele, dacă vrei. Personal, mie îmi place eclerul cu ciocolată, care mă surprinde de fiecare dată, iar mai recent avem un croissant cu căpșuni.

Ai o rețetă de vis, ceva ce ți-ai dorit tot timpul să ai în portofoliu?


Da! Savarina. Îmi plăcea foarte mult ce făcea Liberte, iar acum că nu mai sunt  ei, mă gândesc să introduc în oferta noastră savarina, dar mărturisesc că mi se pare complicat să propun ceva după ei.


Atât de mult îți plăcea?


Da, pentru că era echilibrată și știau când se oprească cu dulcele.


E important pentru tine acest echilibru?


Da. Esențial. Cred că multă lume a fost foarte mult timp expusă la o ofertă mediocră, a consumat prăjituri cu prea mult zahăr, cu aditivi, cu gelatină, margarină sau alte adaosuri ciudate. La noi, de exemplu, pavlova nu este extrem de dulce, este întotdeauna o chestie de proporții și de echilibru. De aceea, cred că e important și să ne reeducăm acest gust cumva, să identificăm ingredientele de calitate și să alegem să consumăm eventual mai puțin, dar mai calitativ. Este o păcăleală că produsele mediocre sunt ieftine, ele doar folosesc ingrediente proaste, dacă vrei să mănânci ceva cu adevărat bun, trebuie să fii conștient că ingredientele bune costă și să alegi eventual să mănânci mai puțin.


Crezi că aceste obiceiuri de consum sunt o moștenire a comunismului?


Probabil. Este foarte complexă realitatea pieței și a obiceiurilor culinare. Este o componentă culturală importantă.


Dacă vrei, același lucru se întâmplă și cu revitalizarea spațiilor publice, există încă o lipsă de dialog între generații și între oameni care își negociază dorințele – foarte diferite încă. Deși orașul acesta are un potențial extraordinar și mulți dintre noi ne dorim să îl vedem ca pe un mic Berlin, există încă multe lucruri ce trebuie îmbunătățite.  Mie mi-ar plăcea să fiu din ce în ce mai implicată în creșterea calității vieții la nivelul zonei măcar.

Unde vă găsim?

Cel mai bine, fizic, pe Strada General Christian Tell 1-3.
Dar și pe Facebook / Instagram.