Profil de locatar: Electric Brother

Electric Brother a.k.a. Cristian Ștefănescu este, de mai bine de 20 de ani, unul dintre numele de referință ale muzicii electronice românești, un virtuoz atât al instrumentelor clasice (chitara, percuție, clape), cât și al mixerelor și softurilor digitale. Fratele Electric a făcut istorie ca parte a trupei NSK (Natural Soft Killers), alături de DJ Vasile și Matze, și ca membru al grupului jazzy-electro Aievea. De asemenea, a fost unul dintre DJ-ii care au definit stilul legendarului Web Club. Pe lângă creație muzicală, este și un foarte apreciat sound designer, multe reclame de-a lungul istoriei postdecembriste fiind date publicității purtându-i semnătura sonoră.

Ce te-a atras la zona în care ai ales să locuiești?

Eu am locuit de la 5 ani lângă Națiunile Unite, toată viața am mers pe jos oriunde aveam treabă în centru. Așa că mi-ar fi greu să mă obișnuiesc să stau undeva departe, chiar dacă avantajul ar fi, de exemplu, o curte mare și aer mult mai curat. Locul unde ne-am mutat în Cartierul Creativ a fost găsit, cu mulți ani în urmă, de prietenul și vecinul meu Vlad Dâmboviceanu, un creativ din Cazzavilan, și s-a potrivit perfect familiilor noastre. Faptul că e în centrul orașului, că poți merge pe jos sau cu bicicleta oriunde ai nevoie, faptul că avem Cișmigiul aproape…

Traseul tău zilnic prin Cartierul Creativ…

Dacă am timp, mă duc să alerg dimineața în Cișmigiu sau în Izvor, apoi urc două etaje în studio, să lucrez. O tură pâna la Matache sau la inevitabilul Mega, până la grădiniță pe Berthelot, muncă, din nou, iar seara cu prietenii și copiii la cel mai drăguț loc din cartier, vechiul chioșc de lângă păunii din Cișmigiu, acum, într-o nouă prezentare – Zona Liberă.

Cum s-a schimbat Cartierul Creativ, de când te-ai mutat aici?

În fiecare dimineață, mă uit cum cel puțin o mașină parcată cu nepăsare în intersecție, pe trecerea de pietoni, blochează trei-patru tramvaie pline de oameni. Când ne-am mutat aici, poliția era mult mai atentă și rezolva rapid situațiile astea. Uneori, mă gândesc că, de fapt, suntem atât de aproape de un cartier normal și foarte plăcut, trebuie doar câteva detalii schimbate, în mare parte reguli, atitudine și educație, dar îmi dau seama că va dura. Pun umărul cum pot, zilnic, în felul meu.

Un loc cu mâncare bună în Cartierul Creativ?

Mie îmi place să gătesc. Pentru mine, locurile cu mâncare bună în cartier sunt măcelăria Abu Bacri de pe Berzei, Piața Matache și magazinul de vinuri “Prăvălia nr. 1” de pe Cobălcescu.

Alte noutati