A de la Amzei
Zona Amzei este dominată simbolic de piața ce îi poartă numele, o zonă specială, aflată între două dintre cele mai importante și impozante căi ale Bucureștilor – Victoriei și Strada General Gheorghe Magheru – retrasă și adăpostită parcă de acestea prin structura sa cu străzi înguste populate de spații comerciale mici, ce odinioară adăposteau negustorii vremii, iar acum se împart între antreprenorii contemporani, respectiv gelaterii și cafenele de specialitate.
Piața Amzei pare a fi și o poveste și o povață despre un București aflat în permanență în tranziție, între nevoia unei piețe agro-alimentare și o dorința de modernizare parțial asumată sau înțeleasă, între succes și eșec, între deschis și închis.
Piața în sine a fost subiectul unui concurs de arhitectură în anul 2007 când a fost și modernizată în totalitate, nereușind însă să se redeschidă către oraș la potențialul ei niciodată. Simbolic, piața stă mărturie a faptului că infrastructura fizică trebuie întotdeauna completată de către o viziune a administrației publice, dar și de către o… comunitate.
Străduțele înguste și sensurile unidirecționale de aici au asigurat însă o dezvoltare a spațiilor de socializare și loisir: o serie de baruri și cafenele hip s-au deschis în zonă, iar spațiile micilor magazine de haine și accesorii au fost înlocuite cu timpul aproape în totalitate de zona de HoReCa – noii negustori ai zonei. Printre ei, patiseria Comtea, acum Amzei și La Băiatu au rămăs fideli zonei, iar astăzi sunt completați de brutăria artizanală Miez sau Ototo – un concept store cu produse sustenabile, precum și de cafenelele M60, Uzina, barul A1 și o serie lungăăă de gelaterii și pizzerii ce au ocupat aproape toate spațiile de pe Calea Victoriei pe perioada pandemiei.
Spațiile semi-pietonale din jurul Pieței conferă zonei un ritm bun și o scară aproape umană, un aer aproape boem, cu capul ușor întors de la viteza mașinilor de pe Victoriei sau de la gălăgia din Piața Romană, iar asta în ciuda faptului că acestea se află în vecinătatea unor spații sub-utilizate din cadrul clădirii care adăpostește Direcția de Taxe și Impozite ale Sectorului 1.
Strada Amzei pare și ea păzită simbolic de către Str. George Enescu și Str. Biserica Amzei, diferite ca morfologie urbană, însă la fel de interesante. Dacă pe George Enescu poți descoperi, în continuarea Bisericii Albe, sediul central al Muzeul Literaturii Române sau sediul UNITER, vecini cu pub-urilor Terminus și Primus, dar și cu mai recenta gelaterie Vice Cream, Str Biserica Amzei este mai degrabă dominată de către Așezămintele Brătianu- complexul de clădiri în stil neoromânesc, care a aparținut familiei Brătianu și de către casa Miței Biciclista, ferestre către istorii urbane speciale și adevărate bijuterii arhitecturale ce ne arată potențialul pe care Bucureștiul îl are.
Vizavi de Biserica Amzei, se află biblioteca Uniunii Artiștilor Plastici și sediul revistei Arta, precum și atelierele unor artiști, printre care și cel al lui Roman Tolici.
Însă zona pare ținută laolaltă cumva de către Str Medeleev, o stradă lungă, cu sens unic, ce unește aceste străzi și le ține parcă conectate. Pe acesta puteți descoperi M60, Ototo, dar și Hushimo și Ever After, iar în clădirile din vecinătate își au sediile o serie de birouri și practici creative, printre care Studio Set, Breadcontent, Co-working-ul V7, Saga Festival, Jam Sessions și altele.
Mendeleev pare totodată o paralelă (la propriu) la Calea Victoriei, acolo unde densitatea spațiilor hip crește într-un ritm amețitor și unde merită să descoperi înghețata de la Velocita și de la Sweetology, precum și pizza celor de la Centrale, dulciurile de la Liberte sau povestea celor de la magazinul Porc. Zona mai este cunoscută și pentru deja celebrele ganguri din blocurile de aici, respectiv curtea interioară a blocului Pherekyde (Calea Victoriei 122), unde se află Euxine – Societatea Utopică a Artelor din jurul Mării Negre și curtea interioară de pe Calea Victoriei nr 101, dar și pentru galeria de ceramică Galateea și Teatrul Act.
