TIMISIEN - instalația despre Timișoara ce va merge pe toate continentele
Când pășești la parterul clădirii FABER, simți miros de vanilie de la deserturile bistroului aflate pe blatul metalic din dreapta intrării. Auzi sunete de taste din zona de coworking și discuțiile oamenilor în jurul meselor din lemn. Vezi o bibliotecă cu rafturi vechi și vopsea scorojită de culoare albastră și gladiole mov pe masa pentru întâlniri.
E sediul Ambasada din Timișoara. Un loc de întâlnire pentru oamenii din ONG-uri, freelanceri, artiști, muzicieni, pe care Ambasada îi ajută să mute munții din loc când au nevoie să-și pună ideile în aplicare. Le oferă acces la rețele de oameni alături de care să-și realizeze proiectele, spații de lucru și servicii gratuite pentru sectoarele creativ și non-profit.
Organizația e fondată de Andreea Iager Tako în 2016. A vrut ca Ambasada să fie locul în care te simți confortabil „să-ți pui visele pe masă și să lucrezi pentru ele”, spune ea, unde „găsești resurse și sentimentul de apartenență datorat diversității de oameni și misiuni”.
Andreea aduce oamenii împreună sau îi conectează pentru a dezvolta proiecte mai mari de când se știe. Are 39 ani și e mamă a trei copii. A studiat Psihologia și în timpul facultății a fost parte din asociația AIESEC, iar anii adolescenței și i-a petrecut ca voluntar pentru diverse organizații ce oferă suport copiilor instituționalizați sau din medii vulnerabile.
Andreea Iager Tako în curtea Ambasada.
PLAI – Festivalul cu aha moment
Când i-a venit ideea organizării unui festival de world music, Andreea se afla în Puerto Rico într-un program de voluntariat. Avea 20 de ani și întrebări despre identitatea Timișoarei și modurile prin care să o dea mai departe.
Așa a apărut PLAI, în 2006. Un festival de muzică cu activități de artă, teatru, timp liber, dar care aduce împreună și ONG-uri locale. Anul acesta, festivalul împlinește 18 ani și de la începuturi e un simbol al generației tinere organizat 100% de voluntari.
Crede în responsabilitatea individuală de a contribui la schimbările din jur și în cea colectivă ca forță de schimbare sistemică. Cele două sunt amplificate când au în centru identitatea unei comunități sau a unui oraș. De aceea a ales ca festivalul să aibă loc în Muzeul Satului Bănățean, un loc iconic pentru Timișoara.
În 2006, înainte de prima ediție PLAI, muzeul era în paragină, spațiile aveau iarba crescută și casele erau închise. Și-a adunat prietenii și le-a spus că locul trebuie readus la viață, redat oamenilor și evidențiată identitatea multiculturală a orașului.
Anul acesta, pe scenele PLAI, printre artiști au fost Fanfare Ciocărlia, iar în 4 locații din oraș au fost DJ din Europa care au mixat world music, din dorința de a sublinia încă o dată una dintre valorile Timișoarei și a Europei, mai ales acum când orașul poartă titlul de Capitală Culturală – diversitatea.
Festivalul e o academie pentru experimente, de aceea au explorat diverse formate de-a lungul anilor. Au fost ediții în care nu au anunțat niciun artist, sau când nu au cumpărat niciun outdoor în oraș și echipa a comunicat festivalul la nivel individual.
Vede PLAI ca pe un ecosistem care se dezvoltă constant și o sursă pentru oamenii care vor să învețe lucruri noi. „Toți descoperă ceva despre ei și apoi fac acel switch în viețile lor. Asta a fost mereu motivația mea principală de a continua”, spune Andreea. De exemplu, Bogdan Cotîrță, solistul trupei Melting Dice și fondatorul Muzicon, s-a alăturat când își dorea să învețe cum să dezvolte evenimente de muzică și teatru, iar PLAI a fost sursă de inspirație.
Majoritatea voluntarilor implicați anul acesta în organizare sunt liceeni. Festivalul e și o radiografie a felului în care se transformă și aduce împreună generații noi, iar Andreea se bucură că tinerii aleg să descopere world music și impactul comunitar pe care îl au. PLAI e locul unde zeci de tineri descoperă ce le place, ce vor să învețe, la ce sunt buni sau ce-i provoacă.
Diversitatea de la PLAI nu e doar despre muzică și de activități, ci se reflectă și în diversitatea de abilități ale participanților. Spațiile sunt accesibilizate cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii și muzica de pe scenă e interpretată în limbaj mimico-gestual.
De-a lungul anilor, membri ai Asociației Seniorilor, Ceva de spus, organizație formată din persoane cu dizabilități intelectuale și fizice, Asociația Națională a Surzilor, au fost parte din organizare. „Învățăm continuu cum să aducem în normalitate în diversitatea abilităților și a background-urilor”, spune Andreea.
Pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană au pregătit un program special dedicat moștenirii orașului. Între 8-10 septembrie, au avut loc concerte muzicale, proiecții de filme, spectacole de teatru și ateliere artistice în 18 spații în aer liber și spații interioare.
Andreea vorbind despre programul PLAI în curtea Ambasada.
Punctul central a fost Luminarium TIMISIEN – o instalație gigantică amplasată în Piața Unirii cu o amprentă la sol de peste 1300 metri pătrați. La prima vedere par niște construcții utopice. Dezvoltarea proiectului a început în 2019 și a fost făcută de britanicii de la Architects of Air în colaborare cu Centrul Cultural PLAI și inspirat de Timișoara, clădirile și istoria sa. Numele face trimitere la denumirea veche a orașului Castrum Timisiensis.
Instalația e formată din 23 de încăperi, reprezentând anul în care Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Compusă din tuneluri labirintice și cupole groase, interiorul e un peisaj senzorial blând cu nuanțe subtile de lumină. Experiența pe care o creează vizitatorilor poate fi comparată cu o plimbare printr-un vitraliu, cu o stație spațială futuristă sau cu senzația de a fi în interiorul unei creaturi uriașe.
Instalația va duce povestea Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 pe toate cele cinci continente. Va purta mesajul „Lumină peste granițe” și va arăta lumii întregi moștenirea internațională a acestui an.
În crearea lineup-ului PLAI, urmăresc să aducă artiști din toată lumea. Focusul e îndreptat în crearea unor experiențe pe care publicul nu le trăiește în alt loc din România, „am avut grijă ca filtrul pe care îl punem prin muzică să aducă mesaje legate de mediu, de drepturile femeii, de diversitate în toate formele ei”, spune Andreea, fiindcă „vrem ca fiecare participant să aibă un aha moment legat de propria persoană care să-l călăuzească în restul anului, indiferent de subiect.”
Building a community
Andreea spune că secretul pentru închegarea unei comunități stă într-un exercițiu de empatie constant și ascultarea nevoilor a celor care le formează. În 2014, după ce mai multe organizații implicate în PLAI spuneau că au nevoie de spații de întâlnire și de lucru individuale „ne-am luat inima în dinți și am pus-o în practică”.
Atunci a creat building.a.community, un living hub pentru antreprenorii locali care contribuie la schimbarea din economia locală. Spațiul e în curtea FABER și e creat din containere maritime scoase din uz, cu interioare din placaj brut de plop. Printre organizațiile care își au sediul sunt Space Artisan, Gruni, Ludic, Muzicon, Boobielove, OilRight, ONE, UnLoc, Alimeria.
Andreea ieșind din spațiul UnLoc, organizație din building.a.community
Pentru viitor, își dorește ca cei din sectorul comunitar să aibă un loc mai vocal la masa discuțiilor cu mediul de afaceri și autoritățile locale, „suntem parte din soluții”, spune Andreea, căci „genul de muncă pe care o facem noi se simte bine dacă e acolo. Dacă nu e acolo, comunitatea ajunge să fie disfuncțională”.
Frumusețea orașului stă în diversitatea etnică și a dorințelor oamenilor de a se implica în rezolvarea problemelor din micro comunitățile în care trăiesc, diverse, dar rămân și lucrează împreună, spune ea, „chiar dacă nu one big happy family, dar funcționale fiecare”.
Vrea ca titlul de Timișoara Capitală Culturală Europeană să lase în urma colaborarea între organizații, administrația publică și cele europene și internaționale pentru a dezvolta orașul și după efervescența pe care o vede pe străzi anul acesta, spune Andreea „să protejăm sentimentul că învățăm să lucrăm împreună, să-l punem într-un soi de sticlă magică și să luăm shot-uri ocazional.”
***
Text de Roxana Tănăsachi
Fotografii de Dana Moica
***
Timișoara, Shine Your Light!
Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.
De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii – TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!