Centrul de proiecte, organizația care sprijină Timișoara culturală să fie curajoasă

Centrul de Proiecte din Timișoara e organizația-nucleu în anul când orașul e Capitală Europeană a Culturii. Rolul e să ofere organizațiilor culturale timișorene finanțări nerambursabile din bani publici și spații pentru activități.


Pe lângă celelalte două orașe care dețin titlul în 2023, Elefsina din Grecia și Veszprém din Ungaria, Timișoara are cei mai mulți locuitori, cel mai bogat program, cu peste 1.000 de evenimente, și cei mai mulți operatori culturali implicați.


Cu un buget de peste 25 milioane de euro, Centrul de Proiecte a acordat finanțări pentru peste 260 de organizații și burse de creație, începând din septembrie 2022. Centrul apare în strategia culturală a orașului din 2014, dar a fost înființat și a început să lucreze pentru programul Capitalei în 2021. „E o curea de transmisie între public și sectorul cultural, principala autoritate finanțatoare”, explică Alexandra-Maria Rigler, directoarea organizației.  


Cu doi ani în urmă, echipa formată din opt oameni se instala în mansarda unei clădiri din centrul orașului, la amenajarea căreia Alexandra, de profesie arhitect, a contribuit. „Am pornit de la zero”, povestește ea. „Am lucrat de pe laptopurile noastre, cu hotspot de pe telefoanele proprii, pe scaune împrumutate. Noi ne-am montat mobila, după program și în weekend.” Astăzi sunt 25 de angajați într-un spațiu luminos, cu mobilier alb și grinzi din lemn lăsate în culoarea naturală.

Alexandra-Maria Rigler, Directoarea Centrului de Proiecte (stânga) și Ramona Laczko David, Coordonatoarea proiectului Timișoara 2023 (dreapta)

În spatele fotoliului gri pe care stă Alexandra e afișul care a dat startul Timișoara 2023. „Deschidere. Concerte. Spectacole. Expoziții. Idei. Și tu. În primul rând.” Deschidere e scris în șapte limbi diferite ca să reflecte diversitatea etnică a Timișoarei, engleză, maghiară, germană, sârbă, ebraică și rromani, pe lângă română. Anul acesta e o sărbătoare a diversității.


Până în 2019, când a devenit directoarea Centrului de Proiecte, Alexandra a fost parte din echipa Bienalei Timișorene de Arhitectură Beta, din comitetul de experți al Premiului European pentru Spațiul Public Urban, și din diverse proiecte și platforme precum În Comunitate, Mojar, De-a Arhitectura, F O R, FABER. „Mi-am făcut bagajele de peste tot”, spune ea „și m-am desprins de toate rețelele pentru a-mi aduce contribuția aici”.


A devenit directoarea organizației printr-un concurs public. Are 33 de ani și simte că aici are impact mai mare, unul structural, la nivelul întregului sector cultural. Iar impactul, spune ea, apare atunci când „ai suport din partea administrației publice locale, sprijin financiar, acces la spații în care să-ți desfășori activitatea și ghidaj în construirea unei coerențe care să asigure sustenabilitatea organizației pe termen lung”.

Centrul de Proiecte se află în subordinea Primăriei Timișoara, care oferă aproape jumătate din bugetul total alocat programului cultural Timișoara 2023  – peste 20 milioane de euro. Ceilalți bani vin de la Consiliul Județean, de la Ministerul Culturii, de la Comisia Europeană și din sectorul privat. Dincolo de programul cultural, Primăria a alocat alte 80 milioane de euro pentru investițiile în contextul Capitalei.


Selecția proiectelor finanțate e făcută de echipe de evaluatori independenți. Centrul de Proiecte găzduiește și echipa Curatorială Timișoara 2023, formată din curatori și experți responsabili de coerența artistică și coordonarea strategică a programului cultural. Printre criteriile de care țin cont sunt independența artistică, diversitatea și dimensiunea europeană a proiectelor.


Zilele Alexandrei și ale echipei sunt un slalom continuu între organizațiile implicate, ca să aducă întregul sector cultural la un numitor comun. Gestionează programul, îl publică și actualizează zilnic pe site-ul oficial al Capitalei, organizează concursurile publice, urmăresc deconturile ca totul să fie transparent, identifică nevoile organizațiilor culturale și ajustează criteriile de alocare a banilor pentru a oferi un sprijin echitabil.


Asta o împiedică să se bucure mai des cu echipa de rezultatele muncii lor. Ar vrea mai mult timp să sărbătorească, să iasă la evenimente împreună și să trăiască emoția din rândul oamenilor. „Va trece anul ăsta și nu vreau să rămână doar efortul și oboseala”, spune râzând Alexandra.

Alexandra-Maria Rigler în sediul Centrului de Proiecte

Timișoara are spiritul de a aduce oamenii împreună 

Efervescența din oraș a început pe 17 februarie, odată cu evenimentul de deschidere din Piața Unirii, când Timișoara a primit premiul Melina Mercouri, în valoare de 1,5 milioane de euro de la Comisia Europeană, ca o recunoaștere că obligațiile asumate prin dosarul de candidatură sunt îndeplinite.


De atunci, peste 180.000 de turiști au luat parte la evenimente, potrivit Asociației pentru Promovarea Timișoarei. „Văd vecinii din Serbia și Ungaria și turiști de peste tot din lume”, zice Alexandra. „Îi aud la fiecare colț de stradă și asta e foarte fain”.


Pentru ca organizațiile să-și primească finanțările încă de la începutul anului, și să lucreze fără presiune, a fost nevoie ca legislația privind finanțarea culturii, OUG 42/2019, să fie schimbată, iar Alexandra a propus amendamente care au fost adoptate de Guvern. Absența lor ar fi însemnat ca operatorii culturali să stea pe loc cu activitățile, pentru că ar fi primit banii târziu și nu ar fi putut să-și desfășoare activitatea la timp.


Programul Timișoara 2023 cuprinde evenimente pentru toate vârstele și interesele. E un mix între producții locale și coproducții internaționale, iar subiectele reflectă și realitatea ultimului an. Războiul din Ucraina are un spațiu special. La expoziția „War Up Close” (Războiul de aproape), vizitatorii au acces la fotografii panoramice 360°, adunate cu ajutorul dronelor, din mai multe localități din Ucraina înainte și după război.


„Celebrăm un an al culturii, dar avem și acest context foarte dificil de gestionat”, spune Alexandra, iar „conținutul nu e unul care să-ți facă pe plac, nu ăsta e scopul. E un conținut care să te intrige, care să se ducă în zone plăcute sau mai puțin plăcute, să te pună în situații în care n-ai mai fost, să-ți lărgească cunoașterea, orizonturile, așteptările, să te facă curios”.


Piesa de teatru „Tinerețe Fără Bătrânețe și Viață Fără de Moarte”, după basmul lui Petre Ispirescu, a avut o interpretare contemporană produsă de Asociația Prin Banat și teatrul Auăleu. Turiștii din Piața Libertății au urmărit un spectacol cu actori purtând costume de marionete gigantice, muzică live și mesaje scrise pe pancarte transparente despre combaterea încălzirii globale, consumerism, pandemie, religie. Titlul de Capitală Europeană a Culturii e unul curajos, iar dacă un oraș știe să fie curajos, istoria recentă ne-a arătat că acela e Timișoara.


Până în luna august, Timișoara Capitală Europeană a Culturii a avut peste 1.000 de evenimente, o țintă stabilită inițial pentru tot anul. În 2024, Alexandra și echipa plănuiesc să folosească datele și indicatorii din acest an ca să construiască strategia culturală a orașului pentru următorii 10 ani. Un punct esențial va fi să gândească soluții prin care să rețină oamenii atrași anul acesta din toată țara ca să dezvolte Timișoara pe termen lung.


Evenimentul de închidere va avea loc între 8-10 decembrie, tot în Piața Unirii. Încă se gândesc cum să-l numească și ce să scrie pe afiș. Plănuiesc să arate momentele care i-au adus împreună și temele adresate de-a lungul anului. Va marca finalul lui 2023, „dar nu finalul proiectului cultural, al eforturilor noastre, ale fiecăruia”, spune Alexandra. „ E un pit stop dintr-un parcurs pe care l-am construit și care are în continuare foarte multe de spus.” 

Pliante cu programul cultural – Timișoara 2023

***

Text de Roxana Tănăsachi
Fotografii de Dana Moica

***

Timișoara, Shine Your Light!

Credem cu tărie în puterea comunităților și știm că sectorul cultural-creativ local poate schimba spații, clădiri și chiar orașe.

De aceea, Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, partener principal al Timișoara Capitală Europeană a Culturii – TM2023, își propun să se uite cu atenție la ecosistemul creativ-cultural Timișorean, la spațiile de dialog și de cross-fertilizarea creativă de aici și să vă prezinte organizațiile culturale și oamenii care au făcut din Timișoara- Capitala Culturală Europeană a anului 2023!