Local Design Circle Showroom

În cadrul evenimentului Local Design Circle Showcase, asociația își propune organizarea unei expoziții cu lucrări personale ale celor 10 membrii (afișe, cărți, reviste, obiecte, experimente personale), alături de un proiect realizat în comun de aceștia. Evenimentul este primul contact al publicului cu acest grup.

who
Local Design Circle are ca scop sprijinirea, încurajarea, apărarea intereselor, promovarea grafic designerilor din România și facilitarea accesului la educație în domeniul grafic designului, atât membrilor asociației, cât și publicului larg.

SIGN INSIDE

Semnele vizuale cu care ne asociem, fie ele haine, mobilă, aparate sau obiecte de artă, sunt, înainte de orice altceva, propuneri ale designerilor. Cu toţii facem alegeri din oferta existentă, nu din mulţimea variantelor posibile.

Expoziţia Sign Inside reuneşte doi artişti, profesori de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Ovidiu Ionescu şi Alexandru Mărginean, de la secţiile de Ceramică respectiv Design Vestimentar, care s-au asociat într-un proiect comun, sub egida ideii de prezenţă marcată prin absenţă. Spaţiul Galeriei Contemp este transformat ritualic într-un dressing room (post)modernist, în care piese vestimentare feminine experimental-avangardiste sunt relaţionate cu un nud realist, în mărime naturală, deopotrivă tablou şi avatar. Într-o atmosferă de tip Bauhaus, principiul dominant feminin îşi află un corespondent masculin în decoraţiile ceramice care configurează spaţiul interior într-o veritabilă instalaţie din care nu lipsesc accentele Pop Art.

who
Galeria CONTEMP este o galerie de artă contemporană situată în centrul vechi al Bucureștiului, in apropierea grădinii Cișmigiu. Dezideratul Galeriei CONTEMP este acela de a expune lucrări de artă viabile, propuse publicului deopotrivă ca imagini, obiecte palpabile şi investiţii.

CMFC la MNLR

CMFC la MNLR, este o expoziție itinerată în care expunem o selecție a cărților nominalizate în concurs în 2018. La fiecare ediție CMFC, după decernarea premiilor, cărțile nominalizate și câștigătoare încep un calendar de itinerări naționale și internaționale pentru a promova concursul și a atinge un public cât mai larg. Cu ocazia Creative Quarter Design Festival și a Nopții Muzeelor, o selecție din shortlist-ul din 2018 va fi expusă într-un nou context, la Muzeul Național al Literaturii Române. O replică mai mică a expoziției din Decembrie, cu același mobilier modular conceput pentru itinerarea pe tot parcursul anului.

who
Cele mai frumoase cărți din România este un proiect cultural cu desfășurare anuală — ajuns la a 7-a ediție în 2018 — dedicat dimensiunii vizuale a cărții care a reușit să restituie designului de carte rolul de reper în relația cu cititorul.

Răcnet 3.0: expoziție de afiș sociopolitic

Contrariați de contextul socio-politic românesc actual, mai mulți cetățeni propun o serie de afișe care să trezească societatea din amorțeală. Ei transmit mesaje categorice, realizate cu instrumentele pe care le cunosc cel mai bine: pensula, markerul, pen-ul, spray-ul etc.

La această expunere vor participa în jur de 30 de artiști cunoscuți din țară și 5 din Grecia, Brazilia, UK, Italia, USA.

who
Atelierul de grafică este un studio pornit în 2005, specializat în realizarea materialelor tipărite, cu un accent deosebit pe carte.
Graphic Front este un proiect al Atelierului de Grafică, în parteneriat cu Asociația Ephemair.

Memoria în fărâme – Velimir Vukicevic

Expoziția MEMORIA ÎN FĂRÂME a ceramistului Velimir Vukicevic din Serbia aduce în prim plan creația unui artist deosebit de apreciat de breasla internațională a ceramiștilor. Bienala Internațională de Ceramică de la Cluj i-a acordat în anul 2017 Premiul pentru Excelență ediției.

Mai multe despre artist aici și aici.

who
Galeria GALATEEA CONTEMPORARY ART are ca scop promovarea artei ceramice contemporane din România prin dezvoltarea de parteneriate şi colaborări cu galerii şi centre internaţionale de profil.

Genica Athanasiou, muza si iubita lui Antonin Artaud

Proiectul „Genica Athanasiou, muză și parteneră a lui Antonin Artaud” se înscrie în cadrul istoriei avangardei literare și teatrale europene din prima jumătate a secolului al XX-lea. Proiectul își propune stabilirea primei biografii a actriței de origine română, Genica Athanasiou, care a făcut carieră în Franța începând cu anii 1920, unde devine parteneră și muză a lui Antonin Artaud (cf. Lettres à Génica) și, mai târziu, a cineastului Jean Grémillon până la Cel de-al Doilea Război Mondial. Parcursul ei este revelator unei mișcări de fond care leagă cultural România de Franța, atât în planul creației literare, cât și în cel al artei scenei.

În cadrul Sezonului România-Franța 2019, expoziția și catalogul „Genica Athanasiou, muză și parteneră a lui Antonin Artaud” vin să completeze seria de expoziții organizate de Muzeul Național al Literaturii Române: „Eli Lotar”, „Gherasim Luca” și „Asterix”. Expoziția, organizată în parteneriat cu Institutul Francez din București, va fi găzduită de Galeria Galateca în perioada 26 aprilie – 26 mai 2019.

who
Galateca este o galerie multidisciplinară de artă și design, un spațiu viu și modern, ce poartă semnătura arhitectului Radu Teacă, situată în inima orașului într-o clădire istorică, Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”. Povestea începe în 2012 cu vernisajul primei expoziții: Povești în imagini.