Weekend în Cartierul Creativ: 6-8 decembrie 2019

Weekendul acesta soarele strălucește „cu dinți”, așa că și noi îi zâmbim cu toți dinții în timp ce ne plimbăm prin Cartier. Avem târguri, mai mici și mai mari, la care să participăm, piese de teatru care ne învață lecții importante, colinde pe care să le ascultăm și cântăm, și multe, multe altele.

Iată ce ne așteaptă în acest weekend:

Vineri ne îndreptăm cu toții de la ora 16:00 pe strada Episcopiei la The Room Showroom pentru a-i întâmpina pe noii lor colegi, cei de la Koja Concept. Muzică bună va fi, vin și dulciuri pentru toate gusturile vor fi, produse noi vor fi… noi trebuie doar să participăm cu voie bună. Don’t miss it.

Tot vineri, de la 19:00, ne așezăm confortabil în sala Teatrului Mic pentru a participa la Lecția lui Eugene Ionesco, în regia lui Radu Iacoban. O piesă care trece spectatorul prin toate stările posibile: de la râs, la frică, la milă și empatie. Merită văzută!

Și, pentru a face intrarea în weekend mult mai reușită, dăm o fugă prin Club Control, pentru noua serie de evenimente: Groove Control. Vor mixa doi artiști care reușesc să se mențină întotdeauna actuali și în prim plan, Huxley și Tom Trago, alături de un nume din ce în ce mai prezent pe scena locală, Kosta.

Sâmbătă, Muzeul Național al Literaturii Române ne invită la „Un Altfel de Crăciun”, de la ora 17.00, în sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 – un spectacol în regia Monei Gavrilaș și interpretarea actriței Diana Giubernea. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Iar dacă vrem să ascultăm colinde, ne ducem sâmbătă la J’ai Bistrot unde vor cânta cei de la #ScaraBlocului. În ordinea numerelor de apartament,:
🏠 Ami Radu
🏠 Ana-Maria Dumitrașcu
🏠 Andra Nicula
🏠 Alexandru Neștian
🏠 Dragoș Cristache
🏠 Marius Vasilescu
🏠 Teodor Contescu .

Pentru entuziaștii cumpărăturilor de Crăciun, avem și târguri prin Cartier. La Zona Liberă Butic găsim plăcile de skateboard de la Bewise, ceramica celor de la Ceramic Sparrow, haine călduroase tricotate și muzică, asigurată de Vlad Oscar. Intrarea este liberă.

Iar la Palatul Telefoanelor este în acest weekend târgul MA Organics Christmas Concept, unde vom găsi seturi cadou in ediție limitată și cu o reducere festivă la gama de parfumuri vegane Eden Perfumes.

Weekend creativ să aveți!

Alte noutati