Profil de locatar: Adi Bulboacă

Adi Bulboacă fotografiază de 14 ani în fața și în spatele scenelor de teatru, în special tinerii protagoniști ai artei dramatice. Pe lângă teatru, e recunoscut și pentru pasiunea vizuală pentru gări, atmosfera lor și Mersul Trenurilor. Și, mai recent, pentru seria de fotografii cu iubita sa, Irina. Îl întâlniți sigur la evenimente culturale, de aceea e bine să citiți interviul de mai jos ca să îl abordați în cunoștință de cauză.

Adi sau Bulboacă?

Mai repede întorc capul la Bulboacă decât la Adi.

Când ai făcut prima fotografie? Îți mai amintești ce era? O mai ai?

Aveam 16 ani. Făceam poze de câteva luni. Luam pe ascuns aparatul digital al lui taică-miu, cât el era la serviciu. N-aveam voie să pun mâna pe el, să nu-l stric. Și cum mă obișnuisem deja să sustrag aparatul din casă prin oraș și fiind vară și vacanță, am plecat două zile la Brașov, special ca să fac poze. În ultima oră de stat în Brașov, am fotografiat o copchilă de 5-6 ani care se ținea de pantalonii părinților și se uita fix în obiectiv. Fotografia asta le-a plăcut mult alor mei și, când au văzut-o, au zis că pot să iau liniștit aparatul, din momentul ăla. Mai am poza, pe hardul extern cel mai preistoric.

Ce urmărești să scoți la iveală printr-un portret?

Încerc să nu mint, să nu-l fac pe om mai frumos decât e. Nu-l pun să zâmbească, dacă nu-i vine, nu-l pun să fie trist și melancolic, dacă nu-i așa de felul lui.

De unde pasiunea ta pentru teatru?

Am fost într-o trupă de teatru în liceu. Poate de-acolo, că mi-ar fi plăcut să fiu actor pe bune, dar știam că-s alții mai talentați decât mine și am zis că mai bine îi las pe ei. Respect foarte tare actorii, regizorii și scenografii care-și fac meseria cu pasiune și cu multă dedicare și cred că prin fotografiile mele de la teatru încerc să pun umărul la ce fac ei.

Câți actori tineri de teatru au un portret făcut de tine?

Probabil că nici 10%, dar cum în fiecare an ies aproape 200 de actori din facultățile din toată țara, iar eu fac asta de mai bine de zece ani… foarte mulți.

Teatrul, ca teatrul, dar la filme te uiți? Ce ne recomanzi?

Filme vedeam foarte multe când mă pregăteam să intru la facultate (imagine de film). Am rămas cu filmele de-atunci. „Cidade de Deus” (City of Gods), al lui Fernando Meirelles, și „Synedoche New York”, regizat și scris de Charlie Kaufman. Acum, mai la 30 de ani, am văzut niște filme rusești clasice de tot, „Gară pentru doi” și „Moscova nu crede în lacrimi”. M-au rupt.

Ce actori tineri de la Hollywood ai vrea să pozezi?

N-am fantezii din astea. Mă entuziasmez când cunosc și fotografiez câte un actor tânăr care are, după părerea mea, toate datele ca să ajungă la Hollywood.

Câte suflete poți fura cu o cameră foto profesională de ultimul tip?

Nu știu, indiferent de cameră, fotografiez în același ritm. Tot atâtea câte furam și cu primul meu aparat. Plus că ăsta-i mit, nu fură nimeni niciun suflet :).

Portret sau landscape?

Formatul? La portrete fac pozele pe înalt, la orice altceva, pe lat.

Alb-negru sau color?

Color all the way. Îmi plac foarte puțini fotografi care trag alb negru. Unul de la noi e Adi Tudose, altul din lume e Joseph Koudelka. Altfel, am de multe ori impresia că lumea face poza alb negru când nu nimerește culorile.

Nikon sau Canon? De ce?

Canon. Îmi plac culorile mai mult.

La ce fotografi te uiți cu admirație? Sunt și unii care crezi că sunt supraapreciați?

Cosmin Bumbuț a fost și rămâne primul. Ionuț Staicu e pentru mine un reper încă de când am început să fotografiez. De supraapreciați nu știu ce să zic, dar știu sigur că sunt unii subapreciați, ca în orice alt domeniu al artelor.

Annie Leibovitz sau Cartier Bresson?

Bresson, clar, dar dacă întrebai de Brigitte Lacombe în loc de Leibovitz mă gândeam de două ori.

Cum sunt „Selfie-urile Bulboacă”?

Când le fac, rar, sunt foarte serioase. Ochii un pic mijiți, capul drept, cumva autoironic. De obicei, în oglinzile din tren.

Ce gări românești te-au impresionat mai mult? Top 3.

Gara din Arad e un exemplu de gară superfrumoasă, excelent renovată. Gara din Băile Herculane e ceva de necrezut, cum sunt multe clădiri vechi din stațiune. Dar preferata mea rămâne gara din Mediaș. Construită de comuniști într-un stil pur brutalist, pe două etaje, îmbrăcată la interior în faianță turcoaz.

Sejur fotografic în trenul Orient Express sau în Transsiberian?

Tocmai ne-am dat jos din Transsiberian și a fost genial. Orient Express-ul îl las la bătrânețe, când o să am timp și bani de lux și opulență

Recomandă-ne o expoziție de fotografie.

Nu știu dacă mai e deschisă la Arcub expoziția lui Brigitte Lacombe, dar tot puteți să-i vedeți portofoliul pe site. O să vă ia câteva zile.

O privire pe Instagramul tău ne spune că ți-ai găsit muza. Așa este?

Da. Până acum, aveam perioade de câteva luni în care fotografiat trenuri sau Dacii, semne de nu parcați, dar am epuizat rapid subiectele astea. Pe Irina o fotografiez de trei ani și cu fiecare zi mi se pare mai fascinantă.

Dar pe tine cine-ți place să te fotografieze?

Tot Irina. Ea fotografiază pe film. Am în fiecare lună câteva zeci de portrete noi.

Ce filtru de Instagram îți încântă mai mult ochiul fotografic?

Nu cred în filtrele de instagram.

Pe unde ieși în Cartierul Creativ?

Dacă stau să mă gândesc, ies numai în Cartierul Creativ. Mănânc langă casă, în La Rocca, dacă ies, ies în Apollo, iar teatrele care-mi plac sunt tot pe-aici.

Traseul tău zilnic prin Cartierul Creativ.

Păi, e fie pe pista de biciclete de pe Calea Victoriei până la Teatrul Act, unde traversez și intru pe Calea Griviței, fie de la Apollo prin Cișmigiu până acasă sau pe lângă parc, pe Brezoianu, pe lângă coloanele de vizavi de Sala Palatului, Luterană și pe lângă Universitatea de Arte, pe Budișteanu.

Cum ar arăta o fotografie Bulboacă reprezentativă pentru Cișmigiu? La ce oră ai face fotografia?

Dimineața de tot, când n-auzi niciun om, doar broaștele și fâlfâitul de aripi de porumbei. Și atunci ar trece cineva care aleargă. Aia ar fi.

Cum s-a schimbat Cartierul Creativ de când te-ai mutat aici?

Sunt aproape șapte ani de-atunci. S-au deschis multe locuri mișto. J’ai Bistrot, a fost perioada de glorie cu A1, Eden, Terasa Monteoru. Vara, apar surprize din astea. S-au deschis galerii ca „Mobius”, care mi se pare un reper absolut pentru peisajul artistic din București.

„Zâmbiți, vă rog!” sau „Say cheese!”?

„Dacă poți să zâmbești numai puțin…”

Unde te vezi făcând fotografii peste cinci ani?

Tot prin teatre, nu neapărat doar în țară.

Alte noutati