Plimbări prin Bucureștiul literar | O rubrică semnată de Modul Cărturești, librăria ta de cultură vizuală

La început de an ne facem o mulțime de planuri, ne propunem să călătorim mai mult, să ajungem în locuri exotice, pe creste înzăpezite, în orașe mari bulucite și zgomotoase, pe tărâmuri neumblate și neauzite. Și așteptăm înfrigurați, poate că numărăm zilele până la zborul, trenul, mașina, autobuzul care să ne poarte spre destinația unde gândurile se risipesc în cele patru zări și luăm în stăpânire tărâmul care de-acum, de cum am pășit pentru prima oară pe el, e al nostru.

Doar că așteptarea e o himeră chinuitoare, iar călătoria poate începe oriunde. Și mult mai devreme decât o arată calendarul. Călătoriile pot începe din scara blocului și pot șerpui pe străzile întortocheate ale orașului pe care-l bați zi de zi spre serviciu, spre magazin sau spre piață, spre stația de tramvai, spre cel mai bun loc cu plăcinte sau pe străduțele pe care îți plimbi cățelul.

Călătoriile pot începe odată cu dorința de a fi mai atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, mai cu băgare de seamă la locurile, oamenii, imaginile și poveștile care se împletesc dinaintea ochilor noștri. Și pot începe cu o carte.

Dicționar de locuri literare bucureștene e un ghid minunat pentru o astfel de călătorie inițiatică, un ghid cu care să explorezi orașul și să te pierzi pe străduțele și aleile atâtor personaje cu care ai copilărit și pe care le-ai îndrăgit, care ți-au dezvăluit dedesubturile unui București de care poate erai departe.

E un prilej să vezi mai mult și să descoperi legendele și poveștile uitate, să te pui în pielea eroilor din romane sau din povestiri, pășind pe aceleași străzi pe care au pășit ei, oprindu-te în fața caselor unde-și trăiau poveștile amare, pasionale, pline de întrebări. E un prilej să te lași sedus de un oraș pe care-l vezi cu alți ochi și, poate, să te întrebi unde se întâlnesc cele două: Bucureștiul real și cel literar.

„Străzi, alei, șosele, bulevarde se bifurcă și își răspund, dând naștere unei serii de povești interconectate: din Amzei în Romană, de la Ateneu până în Herăstrău, din Cotroceni până în Dudești, traiectoriile personajelor desenează o hartă virtuală a Bucureștiului, cu ajutorul căreia cititorul se poate orienta în preumblările sale urbane și romanești.”

Alte noutati