5 din Cartier: 18-22 noiembrie 2019

Și săptămâna aceasta au loc evenimente faine prin Cartier. Iată cele 5 recomandări:

Începem săptămâna cu petrecerea Plasti Prix x Internetics, după gala celei de-a 19-a competiție Internetics. Petrecerea plastic aware are loc de la ora 22:30, în incinta fostului restaurant Cina, de pe Strada Benjamin Franklin nr. 3. Accesul este gratuit şi se va face prin curtea Trattoria Il Calcio.

Marți ne regăsim la vernisajul expoziției Gaia Vibration, la Kube Musette, de la ora 19:00. Există lumi și lumi, dar cea imaginată de Daniel Tufiș caută să ne releve armonia către care tinde fiecare moleculă ce gravitează în Univers. Daniel Tufiș ne invită la „Gaia Vibration” – să respirăm, să vibrăm, să sperăm!

Miercuri suntem martorii unui spectacol de lectură ❝Printre străini❞, regia Bobi Pricop, la Teatrul Odeon. Un bărbat străin cu barbă. O tânără brunetă cu pașaport german. O vecină singură care are doar intenții bune. O bătrână tristă care își transformă frica în mânie pentru ultima dată. V-am făcut curioși? Ei bine, intrarea este liberă, așa că nu pierdeți acest spectacol.

Joi pătrundem în lumea realităților virtuale și augmentate în cadrul expoziției BINAR, în clădirea monument istoric a fostului restaurant Cina din Piața George Enescu, în Cartierul Creativ, București. See you there!

Vineri intrăm cu dreptul în starea de weekend dacă ajungem pe la Apollo 111, The Get Down. Și, pentru că împlinește 3 ani, vom petrece trei zile și două nopți, că duminică seara facem mindfulness.

Săptămână creativă să aveți!

Alte noutati